Volei Alba Blaj a câștigat cu 3-2 (15-25, 25-22, 24-26, 30-28, 15-13) meciul din deplasare cu CSM Lugoj, din prima etapă a returului sezonului regulat. Confruntarea, care a durat două ore și cinci minute, a fost una dramatică, echipa noastră reușind să se impună după ce a fost condusă cu 2-1 la seturi. Volei Alba Blaj rămâne lider în clasamentul Diviziei A1, cu 32 de puncte, cu un punct peste ocupanta locului secund, CSM Târgoviște. Următorul meci al echipei noastre va avea loc miercuri, 19 ianuarie, de la ora 18:00, când va primi vizita echipei Dacia Mioveni, în returul sferturilor de finală ale Cupei României.
Meciul de la Lugoj a început cum nu se putea mai prost pentru fetele pregătite de Stevan Ljubičić, care au făcut un prim set foarte slab. Atacurile previzibile și preluarea modestă le-au permis gazdelor să se impună lejer în primul parțial al partidei, în acest set echipa noastră reușind „contraperfomanța” de a nu puncta cu serviciul și cu blocajul. Setul doi a a venit din nou cu oscilații în jocul echipei noastre, care, după un început bun, s-a văzut dominată de echipa gazdă. Abia din a doua parte a setului, fetele noastre au trecut la conducere, reușind să închidă acest set, nu fără emoții.
În setul trei, cele două echipe au mers cap la cap, însă gazdele au reușit să se desprindă spre final, grație a patru puncte consecutive, ducând scorul de la 20-21 la 24-21. Volei Alba Blaj a reușit să salveze cele trei mingi de set ale gazdelor, însă a ratat șansa de a trece în avantaj după un atac în afara terenului. CSM Lugoj a fructificat a patra minge de set și a trecut la conducere. Setul patru a fost cel mai dramatic. Deși a avut un avantaj de patru puncte, Volei Alba Blaj s-a văzut egalată și chiar condusă pe final (22-21), dar a reușit să ajungă prima la punctul 24. A urmat o luptă a gazdelor de rămâne în set, acestea reușind să salveze cinci mingi de set. Volei Alba Blaj a fructificat-o pe a șasea, impunându-se cu 30-28.
Setul decisiv a început cu CSM Lugoj în avantaj, însă fetele noastre au reușit să egaleze la 10, trecând din nou în avantaj. S-a mers punct pe punct până la 14-13 pentru echipa noastră, care a reușit să se impună chiar la prima minge de meci de care a beneficiat.
Evoluția scorului
Set 1: 4-5, 6-5, 10-9, 14-10, 15-11, 20-13, 25-15;
Set 2: 1-4, 6-4, 8-6, 8-9, 12-9, 15-13, 15-16, 17-21, 20-22, 22-23, 23-25;
Set 3: 5-3, 6-4, 6-7, 8-10, 10-10, 14-15, 19-20, 20-21, 24-21, 24-24, 26-24;
Set 4: 1-3, 6-3, 8-4, 8-7, 9-10, 11-10, 11-13, 12-15, 15-19, 18-19, 22-21, 23-24, 24-25, 25-26, 26-27, 27-28, 28-30;
Set 5: 4-2, 5-3, 7-5, 7-7, 8-7, 9-7, 10-10, 10-11, 11-12, 12-13, 13-14, 13-15.
Statistica Volei Alba Blaj
Volei Alba Blaj a fost dominată în statistica blocajelor câștigătoare (19-9 pentru CSM Lugoj) și cea a punctelor din serviciu (9-4). Cea mai bună marcatoare din echipa noastră a fost Victoriia Russu (23 puncte), a treia din meci, după jucătoarele gazdelor, Loredana Filipaș (26 puncte) și Bojana Celić-Marković (25 puncte).
Volei Alba Blaj, antrenor Stevan Ljubičić: Slađana Mirković 6p. (2 ași, 2 blocaje) – Gergana Dimitrova 15p., Jovana Kocić 12p. (3 blocaje), Victoriia Russu 23p. (1 blocaj), Sorina Miclăuș 1p., Nađa Ninković-cpt 13p. (2 blocaje) – Milica Ivković (libero). Au mai jucat: Olga Strantzali 13p. (2 ași, 1 blocaj), Iarina Axinte, Andra Artin.
Clasament
În clasament, după disputarea primei etape a returului sezonului regulat, Volei Alba Blaj ocupă primul loc, cu 32 puncte, urmată de CSM Târgoviște (31 puncte) și CSO Voluntari (29 puncte).
Program Volei Alba Blaj, retur sezon regulat 2021/2022
Et. 12 (15.01.2022): CSM Lugoj – CSM Volei Alba Blaj;
Et. 13 (22.01.2022): ACS Volei Cristina Pîrv Turda – CSM Volei Alba Blaj 2-3 (25-15, 22-25, 26-24, 28-30, 13-15;
Et. 14 (29.01.2022): CSM Volei Alba Blaj – CS Medgidia;
Et. 15 (05.02.2022): CS Dacia Mioveni 2012 – CSM Volei Alba Blaj;
Et. 16 (09.02.2022): CSM Volei Alba Blaj – CS „U” NTT Data Cluj;
Et. 17 (12.02.2022): CSO Voluntari 2005 – CSM Volei Alba Blaj;
Et. 18 (16.02.2022): CSM Volei Alba Blaj – CS Dinamo București;
Et. 19 (19.02.2022): CS Rapid București – CSM Volei Alba Blaj;
Et. 20 (26.02.2022): CSM Volei Alba Blaj – CS Știința Bacău;
Et. 21 (05.03.2021): SCMU Craiova – CSM Volei Alba Blaj;
Et. 22 (12.03.2022): CSM Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște.
*Unele meciuri ar putea avea loc la o altă dată decât stabilită inițial, conform regulamentelor în vigoare
Rezultate CSM Volei Alba, tur sezon regulat 2021/2022
Et. 1 (08.10.2021): CSM Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-0 (25-19, 25-16, 25-20);
Et. 2 (16.10.2021): CSM Volei Alba Blaj – ACS Volei Cristina Pîrv Turda 3-0 (25-16, 25-15, 25-15);
Et. 3 (23.10.2021): CS Medgidia – CSM Volei Alba Blaj 0-3 (21-25, 19-25, 22-25;
Et. 4 (30.10.2021): CSM Volei Alba Blaj – CS Dacia Mioveni 2012 3-1 (19-25, 25-7, 25-17, 25-22);
Et. 5 (06.11.2021): CS „U” NTT Data Cluj – CSM Volei Alba Blaj 0-3 (17-25, 11-25, 11-25);
Et. 6 (13.11.2021): CSM Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 2005 3-1 (25-23, 24-26, 25-17, 25-11);
Et. 7 (20.11.2021): CS Dinamo București – CSM Volei Alba Blaj 0-3 (21-25, 22-25, 16-25);
Et. 8 (27.11.2021): CSM Volei Alba Blaj – CS Rapid București 3-0 (25-11, 25-16, 25-16);
Et. 9 (03.12.2021): CS Știința Bacău – CSM Volei Alba Blaj 0-3 (13-25, 12-25, 22-25);
Et. 10 (11.12.2021): CSM Volei Alba Blaj – SCMU Craiova 3-0 (25-21, 25-12, 25-16);
Et. 11 (20.12.2021): CSM Târgoviște – CSM Volei Alba Blaj 3-0 (26-24, 25-20, 25-20).