CSM Volei Alba Blaj debutează, duminică, 30 octombrie, în noua ediție a Diviziei A1, cu un meci de foc, contra unei echipe de top a campionatului. De la ora 15:00, campioana României va primi vizita formației CSO Voluntari, într-o partidă ce se va juca în Sala „Timotei Cipariu”. Confruntarea cu CSO Voluntari, considerată meciul etapei inaugurale, va fi transmisă în direct de TVR3.
După eșecul neașteptat din semifinalele Supercupei României, Volei Alba Blaj țintește un debut convingător în noua ediție a Diviziei A1, iar obiectivul este obținerea celor trei puncte. Antrenorul Stevan Ljubičić prefațează această întâlnire:
„Ne dorim să trecem cât mai repede peste eșecul cu CSM Lugoj din Supercupă și să dovedim că a fost un accident. Credem că ne-am învățat lecția și ne propunem să le oferim suporterilor un debut pozitiv de campionat. Întâlnim o echipă foarte bună, care s-a întărit și care, în sezonul trecut, ne-a pus probleme.
Noua ediție de campionat se desfășoară într-un nou format și cred că toate cluburile trebuie să se adapteze la noul sistem, mă refer atât la cerința cu două jucătoare românce pe teren, cât și la noul sistem play-off. Părerea mea este că formatul ne dă posibilitatea să variem abordarea meciurilor în sezonul regulat, să folosim mai multe sisteme de joc, să facem o mai bună rotație în cadrul lotului, pentru a selecta cea mai bună formulă de echipă, astfel încât să fim la cel mai înalt nivel atunci când va începe faza a doua a campionatului. Va fi un campionat foarte interesant, mult mai puternic decât anul trecut, dar toate aceste lucruri ne motivează suplimentar, să muncim mai mult, zi de zi, să fim mai puternici pe terenul de joc.”
Cu excepția Nadjiei Ninković, indisponibilă, din motive medicale, pentru prima parte a sezonului, Volei Alba Blaj nu va avea absențe la meciul cu CSO Voluntari.
Echipa ilfoveană, clasată pe locul trei la finalul ediției trecute a campionatului, va evolua în acest an în Cupa CEV. Formația pregătită de Milan Ljubicic, la care evoluează fostul căpitan al CSM Volei Alba Blaj, Nneka Onyejekwe, precum și Alice Kapelovies și Silvana Chausheva, foste componente ale echipei noastre, s-a calificat în finala Supercupei României, desfășurată săptămâna trecută, la Mioveni, după ce a învins vicecampioana CSM Târgoviște cu 3-2. CSO Voluntari a ratat câștigarea primului trofeu din palmares, fiind învinsă în finală, scor 0-3, de CSM Lugoj.
În sezonul trecut, cele două formații s-au întâlnit de cinci ori. Volei Alba Blaj s-a impus în patru partide (o victorie în sezonul regulat, două în play-off și una în semifinala Cupei României), în timp ce CSO Voluntari a câștigat o întâlnire, în cinci seturi, pe teren propriu, în sezonul regulat.
Programul CSM Volei Alba Blaj – Divizia A1 tur
Etapa 1 (30.10.2022): Volei Alba Blaj – CSO Voluntari
Etapa 2 (05.11.2022): CSM București – Volei Alba Blaj
Etapa 3 (09.11.2022): Volei Alba Blaj – CS U NTT Data Cluj
Etapa 4 (12.11.2022): Volei Alba Blaj – CSM Lugoj
Etapa 5 (16.11.2022): SCM Craiova – Volei Alba Blaj
Etapa 6 (19.11.2022): Volei Alba Blaj – Știința Bacău
Etapa 7 (26.11.2022): Dacia Mioveni – Volei Alba Blaj
Etapa 8 (03.12.2022): Volei Alba Blaj – Dinamo București
Etapa 9 (10.12.2022): FC Argeș Pitești – Volei Alba Blaj
Etapa 10 (17.12.2022): Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște
Etapa 11 (28.12.2022): Rapid București – Volei Alba Blaj
Mai jos aveți lotul cu care Volei Alba Blaj va aborda sezonul 2022/2023, cu numerele pe care le vor purta pe tricouri jucătoarele noastre:
#1 Gergana Dimitrova (26 ani, 1,84 m) – secund (extremă)
#2 Andra Cojocaru (20 ani, 1,60 m) – libero
#3 Nađa Ninković (30 ani, 1,90 m) – centru, căpitanul echipei
#4 Georgiana Faleș (36 ani, 1,86 m) – centru
#5 Sorina Miclăuș (23 ani, 1,80 m) – secund (extremă)
#6 Jovana Kocić (24 ani, 1,90 m) – centru
#7 Raisa Ioan ( 22 ani, 1,88 m) – centru
#8 Bojana Milenković (25 ani, 1,85 m) – secund (extremă)
#9 Victoriia Russu (23 ani, 1,94 m) – universal/fals
#10 Iarina Axinte (17 ani, 1,78 m) – coordonator
#11 Andrea Kossanyiová (29 ani, 1,85 m) – secund (extremă)
#15 Andreea Ispas (32 ani, 1,70 m) – libero, vicecăpitanul echipei
#16 Jovana Cirković (18 ani, 1,92 m) – secund (extremă)
#19 Slađana Mirković (26 ani, 1,85 m) – coordonator
Componența staffului tehnic
Stevan Ljubičić (42 ani) – antrenor principal
Ivan Bučevac (35 ani) – antrenor secund
Dobrica Šopalović (26 ani) – preparator fizic
Petru Ban (34 ani) – fizioterapeut
Tudor Glogovețan (33 ani) – fizioterapeut
Ognjen Marković (27 ani) – statistician