Debut în forță pentru campioana României în noua ediție a Diviziei A1. Echipa noastră a trecut, pe teren propriu, cu 3-0 (25-17, 25-19, 25-18), de CSO Voluntari, într-o partidă care a durat 74 de minute. În etapa viitoare, Volei Alba Blaj va întâlni, sâmbătă, 5 noiembrie, în deplasare, CSM București.
Cu excepția primei părți a setului inaugural, meciul cu CSO Voluntari a fost controlat de campioana României. Momentul decisiv s-a produs la scorul de 10-12, când echipa noastră a realizat patru puncte consecutive și a preluat conducerea jocului, pe care nu a mai lăsat-o până la final.
Evoluția scorului
Set 1: 2-4, 3-5, 5-7, 9-7, 9-10, 10-12, 14-12, 17-14, 21-15, 23-16, 25-17;
Set 2: 5-3, 10-4, 15-9, 17-10, 19-12, 19-15, 21-15, 25-19;
Set 3: 5-4, 7-5, 10-6, 11-10, 15-12, 18-15, 20-16, 23-17, 25-18
Statistica
Victoriia Russu (15 puncte) și Gergana Dimitrova (14 puncte) au au realizat cele mai multe puncte în acest meci, în timp ce Bojana Milenković (11 puncte) a depășit granița de 10 puncte realizate. De la CSO Voluntari s-a remarcat la acest capitol Silvana Chausheva, cu 13 puncte.
Volei Alba Blaj, antrenor Stevan Ljubičić: Slađana Mirković 5p. (2 ași) – Raisa Ioan 2p., Gergana Dimitrova 14p. (1 as, 2 blocaje), Jovana Kocić 9p. (2 blocaje), Victoriia Russu 15p. (2 ași), Bojana Milenković 11p. (1 as),  – Andreea Ispas (libero). Au mai jucat: Jovana Cirković 2., Iarina Axinte  – Andra Cojocaru (libero).
CSO Voluntari, antrenor Milan Ljubičić: Alexandra Babaș 1p. – Silvana Chausheva 13p. (2 blocaje), Milena Koprivica 3p. (1 as), Saskia Hippe 4p., Eli Uattara 8p., Nneka Onyejekwe 4p. – Diana Vereș (libero). Au mai jucat: M’Kaela Shanice White 1p., Dijana Vuković 8p. (2 ași), Alice Kapelovies, Sânziana Motroc – Irina Kosinski (libero).
Declarații
Stevan Ljubičić, antrenor Volei Alba Blaj: „Față de meciul din Supercupă, de săptămâna trecută, astăzi am reușit să ne îmbunătățim mult serviciul, să ne apărăm mult mai bine și am arătat mult mai mult energie pe terenul de joc. Vreau să reamintesc faptul că până acum am avut doar nouă antrenamente în formulă completă, suntem doar la început de sezon, într-un campionat pe care îl vom disputa într-un alt format. Cred că avem timp să ne pregătim, să muncim mult, să ne adaptăm la această situație, să trimitem pe teren cea mai bună echipă și să ne îmbunătățim jocul de la un meci la altul.”
Andreea Ispas, căpitan Volei Alba Blaj: „Este foarte important că am luat cele trei puncte și mă bucur că am început cu dreptul acest campionat. Trebuia să ne revenim după meciul din Supercupă, era important să câștigăm azi, mai ales ca primul meci din campionat și că am jucat în fața propriilor suporteri. Vom trata cu seriozitate următoarele două meciuri, indiferent de adversar, pentru că niciun joc nu este ușor.”
Alexandra Babaș, CSO Voluntari: „A fost un meci greu, împotriva unei echipe puternice, am încercat să ținem, cât de cât, pasul cu adversarul, însă nu am reușit să ne facem jocul nostru. E un început mai greu. Rămânem optimiste, vom munci mai mult și vom vedea, campioantul este lung.”
Programul CSM Volei Alba Blaj – Divizia A1 tur
Etapa 1 (30.10.2022): Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 3-0 (25-17, 25-19, 25-18)
Etapa 2 (05.11.2022): CSM București – Volei Alba Blaj
Etapa 3 (09.11.2022): Volei Alba Blaj – CS U  NTT Data Cluj
Etapa 4 (12.11.2022): Volei Alba Blaj – CSM Lugoj
Etapa 5 (16.11.2022): SCM Craiova – Volei Alba Blaj
Etapa 6 (19.11.2022): Volei Alba Blaj – Știința Bacău
Etapa 7 (26.11.2022): Volei Alba Blaj stă
Etapa 8 (03.12.2022): Volei Alba Blaj – Dinamo București
Etapa 9 (10.12.2022): FC Argeș Pitești – Volei Alba Blaj
Etapa 10 (17.12.2022): Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște
Etapa 11 (28.12.2022): Rapid București – Volei Alba Blaj