O nouă performanță europeană pentru Volei Alba Blaj! Campioana României s-a calificat în finala Cupei CEV și va juca pentru a patra oară în ultimii șase ani într-o finală europeană. În meciul retur de la Târgu Mureș, contra vicecampioanei CSM Târgoviște, Volei Alba Blaj a rezolvat rapid ecuația calificării, obținând biletele pentru finală după primele două seturi. Fetele noastre au reușit să câștige și returul, scor 3-1 (25-21, 25-23, 19-25, 25-20), după ce s-au impus și în manșa tur, cu 3-0 (25-15, 25-18, 25-22).
În finala Cupei CEV, Volei Alba Blaj va întâlni echipa italiană Savino Del Bene Scandicci. Primul meci se va desfășura la Târgu Mureș, pe 5 aprilie, iar returul este programat la Florența, pe 12 aprilie.
Volei Alba Blaj avea nevoie de doar două seturi pentru a se califica în finala Cupei CEV. Echipa noastră susținută de un public fantastic, în Polivalenta din Târgu Mureș, și-a făcut treaba și a obținut calificarea după primele două seturi, pe care și le-a adjudecat cu 25-21 și 25-23, după o evoluție constantă și atentă, în care nu au dat senzația că poate pierde. Emoții au fost doar în setul al doilea, când relaxarea și presiunea calificării și-au pus amprenta, oaspetele revenind de la un deficit de 9 puncte (9-18) până la unul singur (21-22), însă nervii mai tari i-a avut campioana României, care a reușit să închidă setul și calificarea.
Seturile trei și patru s-au desfășurat sub euforia dată de atingerea obiectivului. Stevan Ljubičić a folosit în aceste două parțiale jucătoarele care nu au evoluat în primele două seturi, același lucru făcându-l și Giovanni Caprara. Bucuria calificării s-a resimțit în prima parte a setului trei, când CSM Târgoviște s-a desprins decisiv, în ciuda revenirii din final. Volei Alba Blaj a închis partida în setul patru, pe care l-a câștigat fără emoții.
MVP-ul meciului a fost desemnată Jovana Kocić, autoare a 11 puncte (5 blocaje), însă cele mai multe puncte au fost reușite de Iuna Zadorojnai (CSM Târgoviște), titulară în seturile trei și patru, care încheiat partida cu 16 puncte. De la Volei Alba Blaj, cele mai multe puncte au fost realizate de căpitanul Gergana Dimitrova (14).
Stevan Ljubičić, antrenor Volei Alba Blaj:
„Sunt foarte mulțumit pentru modul în care echipa a jucat în aceste două meciuri, a fost foarte motivată, mai ales că nu a fost ușor să facem asta după meciurile din Liga Campionilor, dar am fost convins că echipa noastră va jucă încă o finală. Ne-am calificat în finală, este un mare rezultat pentru clubul și pentru fetele pe care le pregătesc. Mulțumim suporterilor pentru susținere! Nu mai am cuvinte, sunt foarte emoționat și sunt foarte, foarte fericit.”
Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște 3-1 (25-21, 25-23, 19-25, 25-20)
Evoluția scorului
Set 1: 0-2, 2-2, 5-3, 5-5, 7-5, 10-7, 10-9, 13-9, 15-10, 15-13, 16-15, 17-17, 20-19, 22-19, 23-20, 25-21;
Set 2: 3-1, 7-2, 10-4, 15-9, 18-9, 18-12, 20-14, 22-21, 24-22, 25-23;
Set 3: 5-2, 6-3, 6-6, 7-10, 8-15, 10-16, 11-20, 15-23, 19-23, 19-25;
Set 4: 2-0, 5-2, 9-5, 13-7, 13-10, 15-12, 25-20.
Echipe
Volei Alba Blaj, antrenor Stevan Ljubičić: Slađana Mirković 4p. (2 ași) – Raisa Ioan 2p. (1 blocaj), Gergana Dimitrova 14p. (2 ași, 1 blocaj), Jovana Kocić 11p. (5 blocaje), Victoriia Russu 12p. (2 blocaje), Bojana Milenković 7p. – Andreea Ispas (libero), Andra Cojocaru (libero). Au mai jucat: Georgiana Faleș, Iarina Axinte 1p., Andrea Kossanyiová 6p., Kaitlyn Hord 5p. (1 blocaj), Dajana Bošković 11 p. și Jovana Cirković.
CSM Târgoviște, antrenor Giovanni Caprara: Ilka Van de Vyver 3p. (2 blocaje) – Jovana Mirosavljević 4p. (2 ași), Denisa Ionescu 12p. (3 ași), Ana Bjelica 8p., Rodica Buterez 8p., Mira Todorova 10p. (1 as, 2 blocaje) – Alexandra Ciucu (libero), Nikolina Bozicević (libero). Au mai jucat: Iuna Zadorojnai 16p. (1 blocaj), Adriana Matei 6p. (3 ași), Diana Calotă, Petruța Orlandea 5p. (2 blocaje).
Volei Alba Blaj va întâlni în finala Cupei CEV echipa italiană Savino Del Bene Scandicci, care a trecut, în semifinale, de THY Istanbul (Turcia), după 3-0 în Italia și 2-3 în Turcia.
Finala Cupei CEV este programată în zilele de 5 aprilie (turul) și 12 aprilie (returul), iar Volei Alba Blaj va disputa primul meci acasă, la Târgu Mureș.