Volei Alba Blaj întâlnește miercuri, 22 februarie, echipa poloneză Grot Budowlani Łódź, în prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei CEV. Partida, care se va disputa în Sala Sporturilor din Târgu Mureș, va începe la ora 19:00, iar intrarea este liberă. Meciul va fi transmis în direct de TVR 2. Returul este programat în Polonia, miercuri, 1 martie, tot de la ora 19:00.
Campioana României are șansa să repete cel puțin performanța reușită în sezonul trecut, semifinală de Cupa CEV, dar ambițiile echipei noastre vizează a patra finală europeană din istorie:
„A devenit o obișnuință ca Volei Alba Blaj să se regăsească, an de an, în fazele superioare ale cupelor europene și mă bucur că și în acest an se întâmplă asta. Dacă în sezonul trecut ne-am oprit în semifinale, acum ne dorim să ne calificăm în finală, mai ales că vom întâlni echipe de nivelul nostru. Judecând după rezultate și tradiție, la meciul de miercuri suntem favoriți, dar trebuie să arătăm asta pe teren”, spune antrenorul principal Stevan Ljubičić.
Cu obiectivul intermediar practic asigurat în campionat, câștigarea sezonului regulat, Volei Alba Blaj se poate concentra pe cele două meciuri cu Grot Budowlani Łódź, o formație care vine din puternicul campionat al Poloniei.
Înființată în 2006, Grot Budowlani Łódź are în palmares două Cupe ale Poloniei (2010 și 2018) și trei Supercupe (2018, 2019, 2021), adversarii de miercuri fiind și vicecampioni naționali în două rânduri (2017 și 2019). Până la acest sezon european, echipa din Polonia a evoluat de trei ori în Liga Campionilor (2018, 2019, 2020), unde nu a trecut de faza grupelor, și de două ori în Cupa CEV (2011 și 2017), competiție în care s-a oprit de fiecare dată în faza sferturilor de finală.
În actuala ediție a Cupei CEV, Grot Budowlani Łódź a mai întâlnit o echipă românescă, în faza șaisprezecimilor de finală, CSO Voluntari, pe care a eliminat-o cu dublă victorie (3-0 în Polonia și 3-2 la Dobroiești).
Grot Budowlani Łódź este a treia echipă poloneză pe care o întâlnește Volei Alba Blaj în cupele europene. Echipa noastră a fost eliminată în chiar primul sezon european, 2015/2016, de Tauron MSK Dabrowa Gornicza, în optimile Cupei CEV, în timp ce, în sezonul de vis, 2017/2018, al Ligii Campionilor, când a jucat finala, Volei Alba Blaj a trecut, cu dublă victorie, în faza grupelor, de Developres SkyRes Rzeszow.
O mult dorită calificare în semifinalele Cupei CEV ar putea aduce o nouă semifinală românească în această competiție, învingătoarea urmând a juca cu câștigătoarea dintre CSM Târgoviște și Olympiacos Pireu. Meciurile din semifinale sunt programate în 15 și 22 martie.